Transylvania Open | Răbufnirea Simonei Halep. Ce pariem pe careul de ași de la Cluj

Turneul WTA de la Cluj, care se încheie duminică, a ajuns la faza semifinalelor, iar principalele două favorite, Simona Halep și Anett Kontaveit, sunt la un meci de întâlnirea din ultimul act.

Chiar dacă erau așteptate și alte jucătoare foarte valoroase, precum Paula Badosa sau Garbine Muguruza, acestea au declarat forfait înaintea turneului, așa că meciuri spectaculoase nu am prea văzut.

Simona Halep s-a distrat până acum, a câștigat clar și nicio jucătoare nu i-a pus vreo problemă, iar întâlnirile de pe tablou cu două românce, în creștere, Gabi Ruse și Jaqueline Cristian au fost victorii categorice.

Simona Halep s-a calificat cu uşurinţă în semifinalele turneului de tenis Transylvania Open (WTA 250), care are loc în BT Arena din Cluj-Napoca şi e dotat cu premii totale de 235.238 de dolari, după ce a învins-o, vineri seara, pe Jaqueline Cristian cu 6-1, 6-1.
Halep (30 ani, 18 WTA) a încheiat foarte repede meciul, într-o oră și 7 minute, cu tânăra care bate la porțile topului 100, este pe 105 WTA.

Practic, Simona nu i-a dat nicio șansă, a demonstrat încă o dată că mai are multe de spus în tenis, că vârsta de 30 de ani nu este un impediment, ba chiar că a ajuns la maturitate.

"Jucătoarele tinere din România îşi iau încrederea din jocul lor. Eu am încercat să dau totul azi, m-am bucurat să fiu pe teren. Am făcut tratament la spate timp de 2 zile, iar acum mă simt mai bine. Sunt bucuroasă că am putut câştiga. Este o bucurie să pot juca în semifinale la Cluj. Mereu când am jucat acasă a fost o presiune în plus, nu e uşor să joci acasă. Dar parcă mă motivează mai mult atunci când am presiune şi joc mai bine", a spus Simona Halep.

CE PARIEM

Simona Halep - Marta Kostyuk - Victorie Halep - cotă - 1.30
Anett Kontaveit - Rebecca Peterson - Victorie Kontaveit - cotă - 1.17
Anett Kontaveit să câștige turneul - cotă - 1.91

Emma Răducanu, doborâtă de Kostiuk

Chiar dacă n-a fost publicul prezent la Cluj, favorita tribunelor a fost jucătoarea cu origini române, tânăra Emma Răducanu, campioana de la Flushing Meadows.

Jucătoarea britanică de tenis a fost învinsă fără drept de apel de ucraineanca Marta Kostiuk, cap de serie numărul şase, cu 6-2, 6-1, vineri, în sferturile de finală. Nu i-a ieșit mai nimic Emmei, urmărită de tatăl român, s-a și grăbit să părăsească la final terenul, deși chiar ea spunea că încă învață cum să gestioneze ascensiunea rapidă în tenisul mare. Deși a impresionat la Wimbledon și nu a pierdut niciun set la US Open, Emma nu participase până la Cluj la un turneu organizat de WTA.

Marta Kostiuk, de aceeași vârstă cu Emma, din aceeași generație, a jucat excelent, iar în penultimul act o va întâlni pe Simona Halep. Cele două s-au întâlnit la începutul lunii, în turul al doilea la Indian Wells, fostul lider mondial impunându-se cu 7-6, 6-1.

Kontaveit, de neoprit

Jucătoarea estoniană de tenis Anett Kontaveit, a doua favorită, s-a calificat la fel de uşor în semifinalele turneului Transylvania Open, după ce a trecut de ucraineanca Ahelina Kalinina, cu 6-3, 6-1. Kontaveit (25 ani, 14 WTA), care este în cursă pentru calificarea la Turneul Campioanelor, a obţinut victoria în doar 62 de minute. Jucătoarea baltică a ajuns la opt victorii consecutive în circuit, după ce în weekend a câştigat titlul la Moscova.

În sferturi, Ucraina a avut 3 reprezentante pe tabloul de 8 de la Cluj, însă doar Kostiuk a mai rămas în cursă.
Anett Kontaveit va juca în semifinalele turneului Transylvania Open contra suedezei Rebecca Peterson, care a învins-o pe Ţurenko în trei seturi, cu 6-2, 3-6, 6-3.

Câștigă cu Sportsbook!

Bonus de bun venit până la 550 RON pe Sportsbook

  • Înregistrează-te - Creează-ți contul folosind codul ZSKW11
  • Pariază - Depune și pariază minimum 50 RON pentru un bonus inițial de 50 RON
  • Revendică săptămânal - Obține până la 550 RON Bonus
Pariază acum

Se aplică T&C.