CSM București și Krim Ljubljana, reprezentanta Sloveniei, se înfruntă sâmbătă, de la ora 17:00, în grupele Ligii Campionilor la handbal feminin.
CSM București, la pas prin grupe Ligii
CSM București este liderul grupei A din Liga Campionilor. „Tigroaicele" au câștigat 5 din primele 6 partide disputate și abordează cu un moral excelent duelul cu Krim. Antrenorul Adrian Vasile are la dispoziție tot lotul. Cristina Neagu și-a reintrat în sfârșit în formă, după pauzele repetate provocate ba de coronavirus, ba de accidentări.
În acest moment, singurele probleme la echipă sunt de ordin financiar. Jucătoarele sponsorizate de Primăria Capitalei au au încasat niciun leu datorat pentru acest sezon.
CSM București are o serie de 8 victorii consecutive, în campionat și Liga Campionilor. „Victime" i-au fost Gloria Buzău, Ferencvaros, Bietingheim, Activ Prahova, CSM Galați, Zalău, Rapid și Krim.
Krim Ljubljana speră la locul 6
Krim Ljubljana este o echipă extrem de tânără, în reconstrucție. Slovenele ocupă penultima poziție în grupă A din Liga Campionilor. Au o singură victorie, pe teren propriu, contra nemțoaicelor de la Bietigheim, scor 28-26, și o remiză surprinzătoare, la Rostov, scor 23-23.
CSM București domină în duelurile cu Krim
CSM București și Krim Ljubljana s-au întâlnit într-un meci direct și în urmă cu 7 zile, în Slovenia. Româncele au avut de muncă pentru victorie. S-au distanțat decisiv abia în jumătatea a doua a reprizei secunde și s-au impus în final cu 25-23. Cea mai bună jucătoare de pe teren a fost chiar slovena Barbora Lazovic. Interul dreapta a evoluat pentru Krim în două perioade, 2007-2009 și 2010-2014
CSM și Krim au disputat în total 7 meciuri, „tigroaicele" câștigând 6 dintre ele.
Cristina Neagu, jucătoarea cheie pentru CSM București
Deși a lipsit o bună perioadă de timp, Cristina Neagu este deja în topul celor mai bune marcatoare. Interul stânga al celor de la CSM și al naționalei României a înscris 31 de goluri. Meciul trecut contra lui Krim a început pe bancă, nefiind complet refăcută după accidentare. Scorul echilibrat l-a făcut însă pe Adrian Vasile să o folosească. Neagu n-a dezamăgit, punctând de 3 ori.
În ediția precedentă a EHF Champions League, Cristina Neagu înscrisese 72 de goluri, înainte ca pandemia de coronavirus să pună stop competiției.
Pariu recomandat în CSM București - Krim Ljubljana
Peste 52.5 goluri înscrise în meci, la o cotă de 2.00 pe Sportsbook