Real Madrid CF - Atlético Madrid | Rămâne El Derby Madrileño
Echipe probabile
Real Madrid
Courtois – Dani Carvajal, Éder Militão, Alaba, F. Mendy – Modrić, Casemiro, Kroos – Rodrygo, Benzema, Vinicius JúniorAtlético Madrid
Oblak – Marcos Llorente, Felipe, Kondogbia, Hermoso – Correa, Koke, De Paul, Ferreira Carrasco – Griezmann, Matheus Cunha
Cu FC Barcelona slăbită de acute probleme economice și nu doar, se părea în acest sezon, ca și în cel precedent, lupta pentru titlu se va due între cele două reprezentante ale cpaitalei Spaniei, iar din acest motiv El Derby Madrileño sau derby-ul Madridului ca deveni principala atracție.
Acest lucru însă nu se întâmplă, cel puțin la acest moment, Real având 10 puncte mai mult decât rivala sa, Atlético, care este pe locul 4, fiind depășită și de cele două echipe din Sevilla. Cu toate acestea, rămâne un meci important, căci rivalitatea dintre cele două este la cote înalte indiferent de situație. Oricum, are importanța lui și din punctul de vedere al ierarhiei. Căci o victorie a lui Atlético ar apropia-o de lider și astfel ar reaprinde speranțele. Însă în cazul în care Real ar câștiga, va fi de crezut că „Atleti" ar putea reface un handicap de 13 puncte.
Istorie - statistică
Din 1928-29, prima ediție de campionat al Spaniei, cele două madrilene s-au confruntat permanent, cu excepția celor șase sezone în care Atlético s-a aflat în Segunda, perioadele 1930-1934 și 2000-2002. Astfel, s-au totalizat 168 de partide în La Liga, în care Real are o superioritate covârșitoare, 89 de victorii, față de doar 39 ale lui Atlético, de 40 de ori fiind egalitate.
În sezonul trecut, Real a învins ca gazdă, 2-0, iar în retur a fost 1-1. De altfel, Atlético nu a mai învins-o pe Real în campionat de 11 partide, tot ceea ce a obținut în acestea fiind 7 egaluri. Ultima sa victorie în Primera a avut loc în februarie 2016, 1-0 pe „Santiago Bernabéu".
Prezentare generală
Cu un joc care a arătat destul slăbiciuni, Real Madrid CF a avut totuși un parcurs constant, în care au dominat rezultatele pozitive. Responsabil pentru acest echilibru este Carlo Ancelotti, revenit după șase ani pe banca din cartierul Chamartin. Antrenor cu experiență, el a reușit să repare la timp micile avarii apărute, evitând ca acestea să se acutizeze. Astfel, echipa sa s-a distanțat în fruntea clasamentului, având 5 puncte avans față de locul 2 (Sevilla), și totdată a izbutit să se califice în optimile de finală ale Ligii Campionilor, chiar de pe prima poziție în grupa sa, acolo unde dacă n-ar fi pățit acel surprinzător accident de-acasă cu Sheriff Tiraspol, ar fi avut punctaj maxim. De altfel, are la zi 9 victorii consecutive, 6 în la Liga, 3 în Liga Campionilor.
Rezultatele sale din La Liga, în actualul sezon, în ordine cronologică:
4-1 (d) cu Alavés,
3-3 (d) cu Levante,
1-0 (d) cu Betis,
5-2 (a) cu Celta,
2-1 (d) cu Valencia,
6-1 (a) cu Mallorca,
0-0 (a) cu Villarreal,
1-2 (d) cu Espanyol,
2-1 (d) cu Barcelona,
0-0 (a) cu Osasuna,
2-1 (d) cu Elche,
2-1 (a) cu Rayo Vallecano,
4-1 (d) cu Granada,
2-1 (a) cu Sevilla,
1-0 (a) cu Athletic Bilbao,
2-0 (d) cu Real Sociedad.
O singură înfrângere, la Barcelona, dar nu cu FC, ci surprinzător cu Espanyol. Apoi 3 egaluri, din care 2 pe teren propriu, cu Villarreal și Osasuna, acestea fiind de-altfel singurele partide în care nu a marcat în acest sezon.
Rezultatele sale din Liga Campionilor:
1-0 (d) și 2-0 (a) cu Inter,
1-2 (a) și 3-0 (a) cu Sheriff,
5-0 (d) și 2-1 (a) cu Șahtar.
După startul din actualul sezon în La Liga, părea că Atlético Madrid va continua forma bună care a ajutat-o să câștige titlul în primăvara acestui an. Numai că apoi aveau să apară rezultatele oscilante, care au făcut-o să piardă contactul cu prima poziție. Ba chiar a fost cât pe-aci să fie azvârlită cu totul din cupele europene, nu doar din Liga Campionilor, după înfrângerea de-acasă cu Milan, în penultima etapă a fazei grupelor. S-a salvat în ceasul al 12-lea, la capătul unui meci eroic la Porto, unde a câștigat, calificându-se astfel în oprimile de finală ale competiției.
Luându-și această piatră de pe inimă, acum ar se poate concentra pe ultimele meciuri rămase de jucat în 2021, spre a redresa situația și în La Liga. O victorie cu Real ar fi un extraordinară. Numai că punerea acestei teorii în practică nu-i deloc facilă. Dar nu imposibilă.
Rezultatele sale din La Liga, în actualul sezon, în ordine cronologică:
2-1 (d) cu Celta,
1-0 (a) cu Elche,
2-2 (a) cu Villarreal,
2-1 (d) cu Espanyol,
0-0 (a) cu Athletic Bilbao,
2-1 (d) cu Getafe,
0-1 (d) cu Alavés,
2-0 (a) cu FC Barcelona,
2-2 (a) cu Real Sociedad,
2-2 (d) cu Levante,
3-0 (a) cu Betis,
3-3 (d) cu Valencia,
1-0 (a) cu Osasuna,
4-1 (d) cu Cádiz și
1-2 (a) cu Mallorca.
Două înfrângeri, una mai surprinzătoare ca cealaltă, și numai într-un singur joc nu a marcat. La un asemenea nivel atârnă în jos și un număr mare de meciuri egale, 5 la număr în cazul de față.
Rezultatele sale din Liga Campionilor:
0-0 (a) și 3-1 (d) cu FC Porto,
2-1 (d) și 0-1 (a) cu Milan AC,
2-3 (a) și 0-2 (d) cu Liverpool FC.
Echipele probabile
Courtois - Dani Carvajal, Éder Militão, Alaba, F. Mendy - Modrić, Casemiro, Kroos - Rodrygo, Benzema, Vinicius Júnior
Oblak - Marcos Llorente, Felipe, Kondogbia, Hermoso - Correa, Koke, De Paul, Ferreira Carrasco - Griezmann, Matheus Cunha
Indisponibili
La Real, Dani Ceballos este absent singur pentru acest meci. Benzema, care a avut unele probleme etapa trecută cu Real Sociedad, este așteptat să revină. La Atlético, nu pot lua parte la acest joc: Vrsaljko, Giménez, Trippier, Savić.
Pronostic
Sub 2,5 goluri - cotă - 1.84
Concluzie
Chiar dacă Real s-a prezentat până acum mai bine ca Atlético, într-un asemenea derby, mai ales la un nivel atât de înalt, aceste lucruri își pierd din consistență. La start, ambele pornesc de la zero. Totuși în acest caz statistica istorică pare a avea o anume influență, în sensul că Atlético nu prea a reușit să o bată pe Real de ani buni.
Chiar și în sezonul trecut, când a câștigat titlul, a cedat patru din cele șase puncte concitadinilor rivali. Și încă un fapt cu adevărat interesant: ultimele 5 partide dintre cele două, indiferent de competiția în care au avut loc, s-au încheiat cu scoruri de sub 2,5.
Câștigă cu Sportsbook!
- Acasă
- Sport
- Fotbal
- Spania
- Primera Division
- Real Madrid CF - Atlético Madrid | Rămâne El Derby Madrileño