Liga 1

Continuă etapa în Liga 1 | Rapid, debut pe Arena Națională | Ponturi

În această săptămână a luat startul noua ediție a primului eșalon românesc, al 104-lea oficial, al 84-lea în sistem divizionar.

Ca la orice început, există unele neajunsuri până încep să se facă reglajele, totodată căldura va fi un important adversar, chiar dacă cele mai multe meciuri au orele de start pe înserate.

Gaz Metan - CS Mioveni

  • Bilanț general în LI: 2. 0. 1. 1. 3-5

  • Acasă: 1. 0. 1. 0. 1-1

  • Revenire a echipei din Mioveni pe prima scenă după 9 ani de absență. Este o performanță importantă, mai ales că pentru a-și împlini acest obiectiv a trebuit să taie un nod gordian, izbutind în premieră o echipă de eșalon secund să elimine în barajul de menținere/promovare una de prim-eșalon (Hermannstadt). Paradoxal, a izbutit acum să o scoată la capăt dintr-o situație mult mai dificilă, învingând în deplasare un adversar cu miză, față de sezonul precedent când în ultimul meci trebuia să bată acasă o echipă care nu mai avea vreun obiectiv (Petrolul). Evident că primul ei meci la revederea cu Liga I nu va fi unul ușor, mai ales că îl joacă în deplasare, în fața unei echipe mai experimentate. O deplasare care totuși îi trezește o amintire plăcută, căci pe Hermannstadt a învins-o decisiv chiar pe acest stadion din Mediaș. Este mai greu de făcut acum evaluări, când echipele sunt la start, pentru că perioada de pregătire și meciurile amicale disputate nu sunt deloc edificatoare. Și chiar îi sfătuim pe pariori nici să nu le privească, deoarece pot induce păreri false. Mergem pe intuiție, că nici Gaz Metan nu s-a dovedit o echipă infailibilă, așa că echipa argeșeană chiar o poate surprinde. De aceea nu ne repezim pe 1, ci pe numărul de goluri.
    Pont: ambele marchează - cotă - 2.05


    CSU Craiova - CFC Argeș

  • Bilanț general în LI: 2. 1. 1. 0. 3-2

  • Acasă: 1. 0. 1. 0. 1-1

  • Câștigarea cupei și mai recent a supercupei au salvat sezonul trecut al echipei craiovene, pe care aproape că l-a încheiat în genunchi. Cu un pic de concentrare mai mare din partea celor de la Sepsi, ar fi fost azvârlită și de pe podium. Acum pornește la drum cu noi speranțe de mărire, că poate în acest an va da lovitura. În prima etapă primește vizita unei echipe care s-a descurcat bine în partea a doua a sezonului trecut, când dintr-o candidată sigură la retrogradare a fost foarte aproape de a ajunge în play-off! Însă în actuala ediție, echipa argeșeană nu-l mai are pe Malele, cel care a avut un foarte important aport în amintitul salt, de multe ori acțiunile sale ofensive alături de golurile pe care le-a marcat scoțând-o din impas. Și acesta este un argument care vine în favoarea lui CSU, alăturându-se multor altora ale căror explicații sunt de prisos în a mai fi făcute.
    Pont: Victorie CS U Craiova - cotă - 1.66


    UTA - Farul

  • Bilanț general în LI: 3. 1. 2. 0. 2-1

  • Acasă: 2. 1. 1. 0. 1-0

  • Coincidența face ca și în sezonul trecut cele două să se confrunte tot în prima etapă, cu diferența că de această dată gazdă este echipa din Arad. Căci actualul Farul este de fapt Viitorul sau cum zice o vorbă, „aceeași Mărie cu altă pălărie". Cu Hagi revenit pe bancă, este de așteptat ca echipa de pe Litoral să aibă o altă consistență față de 2020/21. Cât despre UTA, în sezonul trecut propriul teren a fost un călcâi al lui Ahile, pe noul stadion „Francisc von Neuman" pierzând o mulțime de puncte. Acum însă, când spectatorii au voie în arenă, s-ar putea ca acest fapt să se schimbe. Anticipăm o partidă deschisă, echilibrată cu faze importante la ambele porți. De aceea
    Pontul este: ambele marchează - cotă - 2.00


    Rapid - Chindia

  • Nu s-au mai întâlnit

  • Rapid a realizat marele vis al propriilor suporteri de a reveni finalmente în primul eșalon după acel faliment răsunător care părea să-i fi adus sfârșitul. În pofida acestei acensiuni, echipa giuleșteană nu a arătat deloc bine, scăpându-i o mulțime de slăbiciuni, putându-se spune mai de grabă că nu a fost ea mai bună ca celelalte adversare, ci celelalte adversare au fost mai modeste decât ea. E adevărat, în această scurtă pauză competițională a transferat numeroase întăriri care se pot dovedi utile, dar este greu să faci peste noapte o echipă competitivă cu atâția nou-veniți. Dacă echipa din Târgoviște ar fi rămas în linii mari cea din sezonul trecut, am fi ales ca pont semnul 2 fără ezitare. Numai că a pierdut destui jucători, unii esențiali în construcția realizată de Emil Săndoi, ceea ce transformă și Chindia într-o necunoscută. Așa că pe intuiție am merge pe un
    Pont - sub 2,5 goluri - cotă - 1.52


    Dinamo - FC Voluntari

  • Bilanț general în LI: 19. 15. 2. 2. 38-14

  • Acasă: 10. 8. 1. 1. 19-4

  • Atâtea vești proaste răzbat dinspre Dinamo, că se creează impresia că echipa din Șoseaua Ștefan cel Mare nici nu va putea lua startul. De fapt nici nu se poate intui pe cine va alinia în teren, căci au tot plecat sau urmează să plece o mulțime de jucători. FC Voluntari, care are un inedit președinte-jucător în persoana lui Tamaș, a avut o cu totul altă atmosferă de pregătire și datorită acestui lucru pare a avea prima șansă. Are însă un complex atunci când joacă împotriva lui Dinamo, căci a mai avut-o în mână și în alte dăți și i-a scăpat.
    Pont - Victorie Voluntari - cotă - 1.74


    Câștigă cu Sportsbook!

    Mai multe meciuri

    Stevenage vs Rotherham
    Vezi predicțiile

    Bournemouth vs Man Utd
    Vezi predicțiile

    Angers vs Lille
    Vezi predicțiile

    Birmingham vs Mansfield Town
    Vezi predicțiile

    Villarreal vs Espanyol
    Vezi predicțiile

    Nantes vs Toulouse
    Vezi predicțiile

    Lens vs Auxerre
    Vezi predicțiile

    Montpellier vs Reims
    Vezi predicțiile

    Liverpool vs Tottenham
    Vezi predicțiile

    Marseille vs Brest
    Vezi predicțiile