După ce miercuri, 6 ianuarie, s-a disputat prima etapă programată în acest an în campionatul Franței, în weekend-ul acesta, mai precis sâmbătă 9 ianuarie, se va încheia prima parte a sezonului 2020/21. Se joacă etapa cu numărul 19, adică ultima a turului.
Ca orice campionat puternic și serios care se respectă, acesta și-a păstrat tradiționala desfășurare cu un tur și un retur, nerecurgând ca în alte părți la circării penibile de genul play-off/play-out.
Rennes - Lyon, meciul etapei
Conform ierarhiei la zi, cel mai interesant meci se va disputa pe Roazhon Park din Rennes, unde echipa gazdă, clasată pe locul 4, va primi vizita liderului la zi, Olympique Lyonnais. Chiar dacă va pierde, echipa antrenată de Rudi Garcia are mari șanse să ia neoficialul titlu de campioană a primei părți, aceasta deoarece are trei puncte avans față de echipele de pe locurile 2 și 3, PSG și Lille.
Situația însă poate deveni destul de interesantă.
Teoretic s-ar putea ca toate cele trei să aibă același număr de puncte, dacă cei din Lyon pierd, iar ambele rivale câștigă. În acest caz, luându-se rezultatele celor trei (PSG - Lyon 0-1, Lille - Lyon 1-1, Lille - PSG 0-0), Lyon este în avantaj.
Dacă doar Lyon cu PSG vor fi la egalitate, din nou avantaj pentru prima. Dacă însă doar Lyon și Lille se vor afla la egalitate, în cazul în care prima pierde să zicem la limită, iar cealaltă câștigă la o diferență de 3 goluri, atunci Lille va fi liderul primei părți! Nu este așa important însă acest lucru, poate doar așa pentru gâdilat unele orgolii.
Revenind la meciul de la Rennes, avem un element foarte interesant legat de ultimele lor 6 confruntări directe, toate s-au încheiat cu victoria echipei care a fost oaspete:
11.08.2017, Rennes - Lyon 1-2;
11.02.2018, Lyon - Rennes 0-2;05.10.2018, Lyon - Rennes 0-2;
29.03.2019, Rennes - Lyon 0-1,
03.04.2019, Lyon - Rennes 2-3 (Cupa Franței);
15.12.2019, Lyon - Rennes 0-1.
Lyon are o serie impresionantă de 15 partide fără înfrângere, în care a obținut 10 victorii (a pierdut un singur joc în acest sezon, 1-2 la Montpellier, pe 15 septembrie anul trecut).
Și Rennes n-a mai pierdut de 5 jocuri, în 4 dintre acestea câștigând. Este o echipă care de obicei marchează mai mereu când este gazdă. Iar Lyon marchează mereu, indiferent de teren, doar în două partide din această ediție neizbutind s-o facă, la doi de 0-0 îndepărtați, undeva în septembrie anul trecut, mai întâi la Bordeaux, iar apoi acasă cu Nîmes. Ambele marchează ne face cel mai mult cu ochiul drept pont.
PSG - Brest
PSG a debutat etapa trecută cu noul antrenor, Mauricio Pocchetino, argentinianul înlocuindu-l pe germanul Thomas Tuchel. Nici prestația, nici rezultatul n-au fost însă cele dorite, doar 1-1 la Saint-Etienne. Acum va avea un meci care se anunță la îndemână, acasă cu Brest (locul 10). O confirmă și cota infimă pe care o are victoria campionilor, ceea ce face viața pariorilor ceva mai grea. Fiind importante mai ales cele trei puncte, parizienii nu vor da pe dinafară în a face un festival de goluri. Așa că rămâne, sub 3,5 PSG.
Nimes - Lille
A treia ocupantă a podiumului, Lille, se deplasează la „lanterna" Nîmes. Aceasta din urmă în ultimele 7 runde a obținut un singur punct. Și echipa lui Christophe Galtier a început prost anul, suferind pe teren propriu o neașteptată înfrângere cu Angers, 1-2. Chiar și așa însă este în stare să obțină o victorie la Nîmes, „lanterna" fiind adversarul ideal pentru o „resuscitare".
O altă echipă cu pretenții la podium, Olympique Marseille, se deplasează la Dijon, echipă aflată pe antepenultima poziție, și care în actualul sezon nu a izbutit nicio victorie pe teren propriu, adunând doar 4 puncte! Totodată, în ultimul deceniu, în cele 9 confruntări directe, Dijon a învins o singură dată, asta tocmai în 2012, cei din Marseille învingând în 6 dintre acestea. Este foarte posibil să o facă din nou și de această dată.
AS Monaco - SCO Angers este unul dintre cele mai echilibrate meciuri din această rundă, fiind două vecine de clasament, locul 6 vs locul 7. Din acest echilibru precum și din ultimele lor scoruri rezultă un ambele marchează.
Un alt meci între vecine de clasament, dar din a doua parte a clasamentului, este Stade de Reims - AS Saint-Etienne. Totodată este o confruntare care ne readuce în memorie frânturi din istoria fotbalului francez, fiind două foste campioane care au dominat fotbalul din „Hexagon" în perioade temporale diferite. Prezentul însă le găsește în a doua parte a ierarhiei, gazdele pe 15, oaspeții pe 14, un punct fiind diferența dintre ele, străduindu-se din răsputeri să nu alunece spre locurile cu probleme. Și aici merge ambele marchează.
Și încheieme cu încă un ambele marchează la partida RC Lens - RC Strasbourg, având în vedere că astfel s-au încheiat ultimele lor 11 întâlniri directe.
Recomandări pariu
Câștiga pe Sportsbook!