Grupa G | Olanda - Norvegia | Trei contracandidate la calificare

Echipele probabile
Olanda
Bijlow – Dumfries, de Vrij, van Dijk, Blind – Wijnaldum, F. de Jong, Klaassen – Bergwijn, Depay, Danjuma
Norvegia
Nyland – Pedersen, Strandberg, Lode, Meling – Normann, Thorsby – Ødegaard, Thorstvedt, Elyounoussi – Sørloth
Înaintea ultimelor meciuri din preliminariile Grupei G, trei echipe au șanse destul de mari pentru a ocupa la final locul 1, cel care duce la turneul final al CM din Qatar. Este vorba despre Olanda, Turcia și Norvegia, care au 20, 18 respectiv tot 18 puncte.
Cea mai probabilă situație se arată a fi victoria Olandei, ceea ce ar rămâne menține-o pe primul loc, iar Norvegia ar fi în mare măsură afară și de la baraje. Dacă ar fi egal la Rotterdam, iar Turcia ar câștiga în Muntenegru, tot Olanda s-ar califica. Dacă însă Olanda ar pierde, iar Turcia ar învinge la Podgorica, atunci orientalii s-ar califica la turneul final, scandinavii ar merge la baraj, iar batavii ar rămâne acasă. Dacă nu câștigă, Norvegia ar prinde barajul doar dacă face egal, iar Turcia pierde în Muntenegru.
Norvegia ar mai putea ajunge la baraj și cu înfrângere, însă numai dacă Turcia ar pierde și ea în Muntenegru iar asta la o diferență de trei goluri față de cât încasează ea în Olanda. Așa că orice detaliu, ratare, eroare, decizie de arbitru și în cele din urmă gol pot avea o importanță în ierarhia finală. Dacă două dintre candidate, Olanda și Norvegia, se vor întâlni între ele, cea de-a treia, Turcia, nu are deloc un meci ușor, pe terenul unei echipe nu tocmai la îndemână, Muntenegru.
Cele două s-au confruntat de-a lungul timpului de 21 de ori:
În partida tur, de la Oslo, pe 1 septembrie, a fost 1-1 (Håland 20 / Klaassen 36). De altfel, Norvegia nu a mai învins Olanda de 7 partide, din care 4 au fost înfrângeri, 23.09.1992 fiind data ultimei sale victorii (2-1 la Oslo tot în preliminariile CM).
După înfrângerea cu Turcia din start, Olanda s-a redresat, nemaipierzând, câștigând tot, cu excepția a două egaluri, ambele în deplasare.
Rezultatele Olandei din preliminariile CM, în ordine cronologică:
2-4 (d) cu Turcia,
2-0 (a) cu Letonia,
7-0 (d) cu Gibraltar,
1-1 (d) cu Norvegia,
4-0 (a) cu Muntenegru,
6-1 (a) cu Turcia,
1-0 (d) cu Letonia,
6-0 (a) cu Gibraltar,
2-2 (d) cu Muntenegru.
Deci, victorii 100% pe teren propriu și goluri marcate în toate partidele (13 din totalul de 31 au fost marcate modestei Gibraltar).
Rezultatele de la Euro:
3-2 cu Ucraina,
2-0 cu Austria,
3-0 cu Macedonia de Nord și
0-2 cu Cehia.
Rezultatele amicalelor jucate în acest an, tot în ordine cronologică:
2-2 (a) cu Scoția și
3-0 (a) cu Georgia.
Nici Norvegia nu a început tocmai bine, înfrângerea cu Turcia acasă de la început părând s-o dezechilibreze. Și-a revenit și a legat rezultatele bune, ajungând în lupta pentru calificare la turneul final al CM. A gafat însă exact ca România cu Islanda, în penultimul joc de-acasă cu Letonia, echipă ieșită din orice calcul, scor 0-0 prin care și-a stricat multe socoteli.
Rezultatele sale din preliminariile CM, în ordine cronologică:
3-0 (d) cu Gibraltar,
0-3 (a) cu Turcia,
1-0 (d) cu Muntenegru,
1-1 (a) cu Olanda,
2-0 (d) cu Letonia,
5-1 (a) cu Gibraltar,
1-1 (d) cu Turcia,
2-0 (a) cu Muntenegru și
0-0 (a) cu Letonia.
După cum se poate observa, este neînvinsă în deplasare, acolo unde a marcat de fiecare dată.
Rezultatele amicalelor jucate în acest an, tot în ordine cronologică:
1-0 (a) cu Luxemburg și
1-2 (a) cu Grecia.
Pronostic
Interesant că nu există indisponibili în lotul Olandei, singurul accidentat fiind... selecționerul Louis van Gaal. S-a întâmplat când acesta se deplasa cu bicicleta, având o problemă la șold, din cauza căreia a ajuns în scaunul cu rotile. Însă a fost în stare să supervizeze antrenamentul elevilor săi și a anunțat că va fi prezent la stadion și la ora meciului.
Ca și în meciul de tristă amintire cu Letonia, nici în Olanda vedeta Norvegiei, Håland, nu va fi prezent, iar absența lui este din plin resimțită în ofensivă, chiar dacă mai sunt soluții respectabile, precum Sørloth sau King.
Câștigă cu Sportsbook!