Ponturi pariuri Manchester City - Arsenal, derby în Premier League! Arteta își înfruntă mentorul

  • GSP

Manchester City și Arsenal Londra se întâlnesc sâmbătă, de la ora 19:30, în etapa cu numărul 5 din Premier League.

  • În direct pe Eurosport 1
  • Manchester City nu e în formă

    Manchester City este în căutarea supremației pierdute anul trecut în fața lui Liverpool. „Cetățenii" au terminat pe locul secund, departe de campioană, iar anul acesta vor răzbunare. Startul de campionat nu este însă dătător de speranțe.

    Manchester City s-a înclinat categoric pe terenul lui Leicester în etapa secundă, scor 2 la 5, iar în ultima partidă disputată a remizat 1-1 cu Leeds United. Cel mai surprinzător aspect din acel duel a fost că formația lui Bielsa a încheiat cu o posesie superioară, 52%.

    Guardiola are probleme înainte de Manchester City - Arsenal

    Managerul Pep Guardiola are probleme mari de efectiv. Nu îl poate folosi pe Kevin De Bruyne, cel mai bun mijlocaș al ediției trecute de Premier League, iar o serie de fotbaliști importanți sunt incerți, cu șanse mici să joace. Pe această listă se numără Kun Aguero, Gabriel Jesus sau Raheem Sterling, principalii 3 oameni de gol ai formației.

    Arsenal a prins curaj sub comanda lui Arteta

    Fanii lui Arsenal așteaptă de câteva sezoane un reviriment al favoriților. Începutul de an le dă motive de bucurie. „Tunarii" au triumfat în Community Shield, împotriva campioanei Liverpool, pe care au eliminat-o și și Cupa Ligii Angliei, tot după executarea loviturilor de pedeapsă.

    În campionat, londonezii au strâns 9 puncte din primele 4 runde, datorită unor victorii cu Fulham, West Ham United și Sheffield United.

    Nici Arteta, fostul secund al lui Pep Guardiola la Manchester City, nu are tot lotul la dispoziție. Vor lipsi 3 fundași centrali, Chambers, Pablo Mari și Mustafi. Siguranța arătată de cuplul Gabriel - David Luiz suplinește aceste lipsuri.

    Pariul zilei în Manchester City - Arsenal Londra

    Sezonul trecut, Manchester City și Arsenal s-au înfruntat de 3 ori. „Cetățenii" au câștigat ambele disputate din Premier League, de fiecare dată cu același scor, 3-0. „Tunarii" s-au revanșat în semifinalele Cupei Angliei. Au câștigat 2-0, datorită dublei marcate de gabonezul Pierre Emerick Aubameyang. Ulterior, Arsenal a învins-o și pe Chelsea și a ridicat trofeul.

    Lipsa de eficacitate arătată de Manchester City în acest start de sezon, cumulată cu absențele numeroase și cu o defensivă mai solidă a lui Arsenal, cel puțin în comparație cu anul trecut, duc către un meci mai liniștit decât se preconiza.

    Pariu recomandat pentru Manchester City - Arsenal Londra: sub 3,5 goluri marcate în meci, la o cotă de 1.62 pe Sportsbook