EURO 2020 / Reușește Italia să se califice după al doilea meci?

Până acum, la Euro, unul dintre cele mai solide jocuri le-a arătat naționala lui Roberto Mancini. Italia va căuta să obțină a doua victorie consecutivă, astăzi, când vor întâlni Elveția, tot pe Stadio Olimpico din Roma, așa cum a fost și cu Turcia.

Oamenii lui Roberto Mancini au obținut binemeritată victorie cu 3-0 asupra Turciei, în meciul de debut al ediției amânate de Euro. "Azzurrii" sunt acum pe primul loc din grupa A, având un avantaj de trei goluri, în vreme ce Elveția nu a trecut de Țara Galilor, 1-1.

Mancini și compania vor avea ocazia de a-și asigura trecerea în fazele eliminatorii în cazul unei victorii cu Elveția.
Elvețienii au arătat ca o echipă cu multe probleme, în meciul de debut, cu Țara Galilor, la final ambele mulțumindu-se cu un punct.
Acest semieșec a pus capăt unei serii de șase victorii pentru elevii lui Vladimir Petkovic și vor încerca imposibilul în fața unei Italii care arată excelent.

CE PARIEM

Italia - Elveția - 1 - cotă 1,62
Ambele echipe înscriu - NU - cotă 1,65
Rezultat pauză - egalitate - cotă 2,10
Finlanda - Rusia - 2 - cotă 1,67
Turcia - Țara Galilor - X - cotă 3,00

Italienii, mari favoriți

Italia a evitat înfrângerea în ultimele 28 de meciuri, iar trupa lui Roberto Mancini a urcat mult în topul favoritelor să câștige Campionatul European, la Betfair fiind cotată cu a 5-a șansă, cotă 4,33, după Franța, Anglia, Portugalia și Belgia.
Fiecare dintre ultimele trei întâlniri dintre Italia și Elveția a adus rezultate de egalitate, doar că de această dată o victorie a italienilor este cotată la 1,62, în vreme ce un succes al elvețienilor are o cotă de 6,50.

Betfair _ EURO 2020 _ Elvetia _ slide _ 001.jpg

Traiectoria ascendentă a italienilor din ultimii ani poate fi atribuită apărării lor bine construite - azurii și-au câștigat ultimele nouă meciuri fără să primească gol. De fapt, la o observație mai atentă, se poate observa că Italia a câștigat 23 din ultimele 28 de meciuri, iar în 21 de partide nici măcar nu a primit gol.

Câștigă cu Sportsbook!

Iarăși se poate paria pe atacantul italian Ciro Imobile, că își va înscrie numele pe lista marcatorilor. Atacantul lui Lazio este un potențial concurent la titlul de golgheter la Euro, iar asta s-a văzut încă din primul meci, cel cu Turcia.
Immobile a înscris în patru dintre ultimele sale cinci apariții pentru Italia și este o piesă de prețuit pentru pariori.

Rusia, acum ori niciodată

"Situaţia este clară acum", a recunoscut Stanislav Cercesov, selecţionerul naţionalei de fotbal a Rusiei, echipă care a fost învinsă de Belgia (0-3) în primul său meci de la EURO 2020 şi trebuie să reacţioneze urgent împotriva Finlandei, riscând altfel să fie aproape eliminată de la această competiţie încă din al doilea meci.

"Sbornaia" a fost foarte criticată în Rusia după eşecul de sâmbătă, de la Sankt Petersburg, în faţa Belgiei, căreia i-a pus puţine probleme. Partida cu Belgia a lăsat urme în lotul ruşilor, cu accidentarea fundaşului lui Zenit Sankt Petersburg, Iuri Jirkov. "Mă tem că l-am pierdut pentru restul turneului", a anunţat selecționerul Cercesov. Mijlocaşul lui AS Monaco, Aleksandr Golovin, s-a antrenat "mai uşor", a continuat selecţionerul, fără să ofere amănunte.

Betfair _ EURO 2020 _ Russia _ slide _ 001.jpg

La capitolul veşti bune, fundaşul Fiodor Kudriaşov, unul dintre oamenii de bază ai naţionalei, care s-a accidentat în timpul perioadei de pregătire, se antrenează din nou alături de echipă.
În primul său meci din Grupa B, Finlanda a învins Danemarca la Copenhaga (1-0), iar pariorii se îndreaptă către o victorie a rușilor, ținând cont de lipsa de experiență a finlandezilor, echipă aflată în premieră la un turneu final, dar mai ales contextul în care aceștia au câștigat cu Danemarca.

Câștigă cu Sportsbook!

Ai până la 500 RON bonus pe Sportsbook

  • Înregistrează-te - Creează-ți contul folosind codul ZBAN01
  • Pariază - Plasează 5 pariuri de minim 50 RON și primești un Bonus de 100 RON
  • Câștigă Obține până la 500 RON Bonus
Pariază acum

Se aplică T&C.