Pariul PRO din 26 martie 2021. Pariez pe un meci din LaLiga 2

Pariul PRO recomandat de Andrei Dumitru

Espanyol trece pe la Castellon în drumul său de întoarcere în LaLiga. Meciul se joacă vineri, de la ora 22:00, în runda cu numărul 31 din LaLiga 2.

Înaintea meciului de vineri seară, Espanyol ocupă locul al doilea, direct promovabil, cu 58 de puncte, la trei lungimi de liderul Mallorca și la doar două puncte avans de Almeria, echipa de pe locul al treilea. Astfel, catalanii merg la Castellon cu un singur gând, și anume victoria, altfel riscă să cadă pe loc de baraj.

Și Castellon are mare nevoie de puncte. Gazdele sunt pe locul al 18-lea în acest moment, cu 30 de puncte, și se află la egalitate cu Alcorcon, prima echipă aflată sub linia roșie a retrogradării. În plus, Cartagena (29 de puncte), Albacete (29 de puncte) și Sabadell (28 de puncte), ultimele trei clasate, păstrează și ele șanse reale la salvare.

Espanyol, fără eșec cu Castellon

În turul campionatului, cele două echipe s-au reîntâlnit după o pauză de aproape 27 de ani. Espanyol s-a impus cu scorul de 2-0 și a rămas neînvinsă în fața celor de la Catellon, pe care i-a mai întâlnit în patru rânduri, în sezoanele 90/91, respectiv 93/94. Espanyol a câștigat două dintre acele meciuri, iar alte două s-au încheiat la egalitate.

Acestea fiind zise, Espanyol este favorită clară în meciul de vineri seara, iar eu merg pe mâna catalanilor, de aceea mizez pe PRO 2, la o cotă foarte interesantă pe piața Exchange.

PARIUL PRO 25.03.2021
Castellon - Espanyol 2 @ 1.68 pe Betfair Exchange

Toate ponturile le puteți găsi pe site-ul lui Andrei Dumitru

Ai până la 500 RON bonus pe Sportsbook

  • Înregistrează-te - Creează-ți contul folosind codul ZBAN01
  • Pariază - Plasează 5 pariuri de minim 50 RON și primești un Bonus de 100 RON
  • Câștigă Obține până la 500 RON Bonus
Pariază acum

Se aplică T&C.